Prostată mărită – cauze, simptome și tratamentul cel mai eficient pentru îmbunătățirea calității vieții

Cuprins:

Cum funcționează prostata?

Hiperplazia benignă de prostată (HBP) apare atunci când prostata și țesuturile care o înconjoară se extind. Pe durata vieții unui bărbat, prostata trece prin două perioade principale de creștere. Primul este la începutul pubertății, când prostata își dublează dimensiunea. Al doilea începe în jurul vârstei de 25 de ani și continuă în cea mai mare parte a vieții unui bărbat, cu preponderență după 45 de ani. Pe măsură ce organismul îmbătrânește, prostata își continuă creșterea.

Se poate vorbi însă despre hiperplazie benignă de prostată doar atunci când aceasta devine suficient de mare pentru a cauza probleme. Aproximativ jumătate dintre bărbații cu vârste cuprinse între 51 și 60 de ani suferă de prostată mărită, iar incidența crește pană la 90% dacă ne raportăm la bărbații de peste 80 de ani.

Prostata este o glandă care face parte din sistemul reproducător masculin, iar principala sa sarcină este aceea de a produce lichid seminal. Este așezată sub vezica urinară și în fața rectului, comunicând cu tubul numit uretră. Uretra are rolul de a transporta urina din vezică spre organul de evacuare.

Va recomandam gama noastra de produse

Pachet pentru sănătatea prostatei și ameliorarea durerilor articulare

174,60 lei TVA inclus

Economisești 19,40 lei

Mai puțin de 5,81 lei per zi de tratament!

Supliment Complex dedicat sănătății bărbaților. Protejează Prostata și Tractul Urinar – Fabricat în Spania

100% NATURAL

96,00 lei TVA inclus

Economisești 50,00 lei

Mai puțin de 3,20 lei per zi de tratament!

182,00 lei TVA inclus

Economisești 110,00 lei

Mai puțin de 6,06 lei per zi de tratament!

Prostată mărită - simptome

În timp ce prostata are de obicei dimensiunea unei nuci sau a unei mingi de golf la bărbații adulți, ea poate crește până la dimensiunile unei portocale. Pe măsură ce glanda se mărește, aceasta poate strânge uretra. Peretele vezicii urinare devine mai gros. În timp, vezica urinară se poate slăbi și își poate pierde capacitatea de a se goli complet. Urina rămâne apoi în vezică. Aceste probleme cauzează multe dintre simptomele tractului urinar inferior asociate frecvent cu hiperplazia beignă de prostată.  Dintre aceste simptome, cel mai comun este fluxul slab de urină sau nevoia repetată de a urina, ceea ce duce la urinări dese cu precădere în timpul nopții.

Așa cum sugerează și denumirea, hiperplazia benignă de prostată este o afecțiune benignă și în multe cazuri poate fi asimptomatică, doar o consecință inerentă a varstei, și poate să nu necesite niciun tratament, dar dacă începe să provoace simptome, atunci cu siguranță este nevoie de tratament.

Astfel, simptomele prostatei mărite sunt:

  • Golire incompletă: senzația de umplere a vezicii, chiar și după urinare.
  • Frecvența urinării: necesitatea de a urina des, aproximativ din oră în oră.
  • Intermitența urinării: necesitatea de a opri și începe iar urinarea de mai multe ori în timpul propriu zis al procesului.
  • Urgența urinării: simți nevoia urgentă de a urina, fără posibilitatea de a amana momentul.
  • Flux slab: un jet de urină scăzut.
  • Încordare: dificultăți de a începe urinarea sau nevoia de a împinge sau de a forța mușchii pentru a putea urina.
  • Nicturie: necesitatea trezirii în timpul nopții de mai mult de două ori pentru a urina.

Dacă afecțiunea devine severă, este posibil să nu mai puteți urina deloc. Aceasta este o urgență destul de rară care trebuie tratată imediat.

Cum afectează calitatea vieții?

La majoritatea bărbaților, hiperplazia benignă de prostată evoluează odată cu vârsta. În cazuri severe, aceasta poate duce la leziuni ale vezicii urinare și infecții. Poate provoca sânge în urină și leziuni renale, dar și modificări în ceea ce privește tensiunea arterială.

Prostată mărită - cauze

Cauzele acestei afecțiuni nu sunt foarte clare. S-a constatat că ea apare în principal la bărbații în vârstă, iar schimbările hormonale joacă un rol foarte important. Hormonii din testicul pot fi factorul principal. De exemplu, pe măsură ce bărbații îmbătrânesc, cantitatea de testosteron activ din sânge scade, în vreme ce nivelurile de estrogen rămân aceleași.

Hiperplazia benignă de prostată poate apărea atunci când aceste modificări hormonale declanșează creșterea celulelor prostatei.  O altă teorie este bazată pe rolul dihidrotestosteronului (DHT) în organism.  Acest hormon masculin susține dezvoltarea prostatei. Unele studii de specialitate arată că bărbații în vârstă au niveluri mai mari de dihidrotestosteron, în timp ce nivelul de testosteron este scăzut.

Cine este cel mai expus riscului de a dezvolta această afecțiune?

Există mulți factori de risc pentru HBP. Bărbații care prezintă un risc mai mare includ:

  • Bărbații cu vârsta peste 50 de ani, deoarece riscul dezvoltării bolii crește odată cu înaintarea în vârstă.
  • Bărbații ai căror tați au suferit de această afecțiune.
  • Bărbații supraponderali sau cei obezi.
  • Bărbații cu un stil de viață sedentar.
  • Unii bărbați care suferă de disfuncție erectilă, cu mențiunea că hiperplazia benignă de prostată are ca simptom afectarea vieții sexuale.

 

prostată mărită

Există modalități de prevenire?

Nu există o modalitate 100% eficientă de a preveni hiperplazia benignă de prostată, fiind o afecțiune corelată cu procesul natural de înaintare în vârstă. Organismul fiecărui om acționează diferit, iar istoricul medical acumulat poate prevala în privința apariției mai devreme sau mai târziu a acestei probleme. 

Un alt amănunt esențial este stilul de viață, astfel că pierderea în greutate și o dietă bine echilibrată, bogată în alimente alcaline precum fructe și legume, pot fi de mare ajutor în combaterea creșterii excesive a prostatei. Prea multă grăsime corporală poate crește nivelul hormonului estrogen precum și alți factori din sânge, ceea ce poate stimula creșterea celulelor care influențează mărirea prostatei. 

Așadar, ca modalități de prevenire putem aminti: un stil de viață activ (în măsura în care acesta este posibil), controlul greutății corporale și menținerea echilibrului în ceea ce privește nivelurile de hormoni.

Prostată mărită - tratament

Pentru îmbunătățirea calității vieții în cazul persoanelor care se confruntă cu afecțiunea numită hiperplazie benignă de prostată au fost create suplimente alimentare cu compoziții naturiste.

Principalul ingredient care nu ar trebui să lipsească din acestea este Palmierul Pitic. Multe studii de specialitate au confirmat eficiența acestuia în afecțiuni de prostată mărită, precum și pentru a îmbunătăți funcția urinar. Unele cercetări vorbesc inclusiv despre proprietățile sale antiturmorale, în timp ce alte utilizări vizează extractul pentru a crește libidoul și pentru a reduce inflamațiile.

De asemenea, alte detalii asupra cărora e bine să vă aplecați atunci cnd alegeți un supliment pentru prostată mărită sunt:

  • producția să aibă loc într-o unitate care respectă reglementările FDA (Food and Drug Administration) privind bunele practici de fabricație (GMP)
  • să dețină certificare pentru calitate și siguranță conferită de către organizații precum NSF International, Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) sau Farmacopeea Statelor Unite (USP)
  • conținutul lor de ingrediente să aibă în spate studii știițifice care să ateste eficiența lor pentru sănătatea prostatei
  • calitatea superioară a ingredientelor lor și conținutul redus de aditivi artificiali.

Vă invităm să aruncați o privire asupra suplimentului nostru special conceput pentru protejarea prostatei și a tractului urinar…

Va recomandam gama noastra de produse

Pachet pentru sănătatea prostatei și ameliorarea durerilor articulare

174,60 lei TVA inclus

Economisești 19,40 lei

Mai puțin de 5,81 lei per zi de tratament!

Supliment Complex dedicat sănătății bărbaților. Protejează Prostata și Tractul Urinar – Fabricat în Spania

100% NATURAL

96,00 lei TVA inclus

Economisești 50,00 lei

Mai puțin de 3,20 lei per zi de tratament!

182,00 lei TVA inclus

Economisești 110,00 lei

Mai puțin de 6,06 lei per zi de tratament!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *